După ploaia torenţială din seara precedentă pădurea este răcoroasă şi umedă la orele dimineţii dar pământul însetat nu foarte ud precum ne aşteptam. Plecăm de la cabana Izvorul Muntelui şi după ce traversăm şoseaua de 2-3 ori ne afundăm în pădure (bandă roşie). În cca o oră ajungem în Poiana Maicilor. Ceţurile s-au restrâns jos de-a lungul văilor iar muntele se răsfaţă sub cerul albastru. Panorama asupra turnurilor şi feţelor albe de piatră care se ridică din verdele închis al pădurii ne îndeamnă la o scurtă pauză. Intrăm din nou în pădure şi urcăm către Clăile lui Miron, locuri de legendă, apoi mai sus, până pe platoul Ocolaşului Mic. Ne răcorim cu apa limpede şi rece de la izvor şi continuăm prin pădure cum ne conduce poteca, recent frământată de unul din turnurile prăbuşite din zona Ocolaşului Mare. Trecem de Jgheabul Uriaşilor şi ieşim la locul de cort apoi imediat la cabana Dochia. Este timp să dăm o fugă pe vf Toaca mai ales că acum avem la dispoziţie scările să ajungem sus :-) Norii de ploaie se apropie dinspre nord dar cumva ocolesc vârful pe ambele părţi. Arcul unui curcubeu se întinde graţios sub norii care încă se scutură de povara de apă. Revenim la cabană şi coborâm pe bandă albastră pe la baza stâncilor Detunatele, Piatra Adormiţilor, grota Piatra cu Apă… un drum luuung prin pădure înapoi la Izvorul Muntelui unde ajungem o dată cu ploaia de seară.