De la Timişul de Sus la Predeal prin Horvatca, vf. Piatra Mare, stâna Pietricica. Zăpadă puţină, viscolită pe alocuri prin pădure în zona mai înaltă, cer acoperit, puţin vânt sus pe creastă, lumină dificilă pentru imagini.,. Câte (versuri Graţiela) Se privesc și se compară: zeci de nori ce stau pe burtă, Plictisiți și înfoindu-și aripi de balaur gras, Case multe,-n vale, plate, ca un puzzle (ca o turtă?), Știind, în lumină roz, să înoate în stil bras. Cer acoperit amar, cenușiu și cam botos, Zări cu vise de-un albastru neînțeles și adâncit, Parcele dreptunghiulare, țesute acolo, jos, În fotă magic de lată, sub un soare rătăcit Pe drumul spre pământeni - toate-s greu de îndurat, Dar intrate într-o poză care le-a transfigurat. Nori prea lacomi de funingini, în ranchiună și crispare, Munți înnegurați, zăpada arătându-și cu mândrie Duhurilor vineții pe spinare și picioare, Care crestele-mpânzesc și au gând de călărie; Depărtări ce și-au pierdut și auzul și vederea, Ca atare s-au oprit, bâjbâind în nemurire, Poate poartă-n ele case, poate numai sorb din berea Imaterial de albă din Olimp, plus împietrire Printre brazi nu verzi, muștar, conștienți de verticală, Toate-s prinse-n altă poză, și aceea specială! Patru cai nu-și pierd nădejdea, selectează din zăpadă Firele de iarbă seacă, dar, se pare, nutritivă, Totodată panta urcă, muntele e-a lor ogradă (Și-au luat reper o stâncă, una-n formă de olivă, Deci n-or să se rătăcească). Frumusețea lor prea caldă Profilată-i pe montane culmi în bleu. Ele se vor Gheții dedicate, care raze concentrează-n brazdă, Scârțâind că ar deține mare talent, de gravor. Norii-i strigă să renunțe, gri-ul este preferabil, Toate cele-s adunate-n altă poză, în mirabil. Câte-o tranșă de zăpadă, câte-un munte de senzații, Câte-un vălătuc noros, câte-un brad, câte-un drumeț, În album își strâng splendoarea, clipei adresând ovații. Câte-o poză îi marchează ritmul tandru-săltăreț.