Fantomaticul Ciucaş
Nov 30, 2021
Marius Radu (Owner)
Mirela Teodorescu
Maria Oana Veres
Diana Serban
mihai cotarcea
Arianda Enachescu
Oana Musat (Monique)
Anca Seceleanu
Angela Vasilescu
Marian Cupliu
gratiela nitu
Aurelia Dascalu
Ilinca Ionescu
Întrucât de Sf Andrei prognoza promite că la munte vântul este puţin mai liniştit decât de Ziua Naţională, ne hotărâm să facem o ieşire la aer curat. Pe la 9 dimineaţa pornim încet pe valea Berii. Pământul e îngheţat bocnă, ceaţa omniprezentă şi ninge mărunt dar susţinut. Până ajungem la cabana Ciucaş ninsoarea se cam opreşte dar vântul e tot mai tăios. Lângă cabană e adăpost aşa că punem pe noi cam toate hainele, căciulile şi mânuşile disponibile şi ieşim să înfruntăm vântul. În ciuda vizibilităţii reduse şi a frigului sunt mulţi turişti care se avântă spre vârf. Zăpada nu e mare dar e viscolită. Brazii sunt încărcaţi cu o chiciură groasă. Pe alocuri poteca e plină de gheaţă. Pe scurt, peisajul e minunat dar din păcate nu se vede :-) Lăsăm în stânga poteca ce merge pe sub Tigăi şi continuăm spre vârf. Micul vâlcel pe care-l străbate poteca ceva mai sus e destul de alunecos dar încă nu scoatem colţarii din rucsac. De fapt nu-i folosim deloc, bocancii de iarnă sunt deocamdată suficienţi. Vârful Ciucaş ne întâmpină cu un mic tricolor (pe stâlpul somital) chinuit de vânt. Avem şi noi însă tricolorul din dotare :- ) Nu vedem nimic dar ne bucurăm că suntem aici. Vântul suflă în rafale aşa că e suportabil chiar dacă prognoza arată că temperatura resimţită e pe la -20 grade. Continuăm puţin pe creastă şi adierile dinspre nord pişcă puţin la faţă. Coborâm spre poteca ce ne duce spre şaua Tigăilor unde ne intersectăm cu alţi turişti care vin dinspre Bratocea. Noi continuăm drumul pe sub Tigăi şi găsim un loc mai adăpostit pt o gustare de prânz. Sporadic soarele străpunge ceaţa groasă dar vântul închide rapid orice breşă luminoasă care apare pe cer. Revenim la cabană şi de-abia pe drumul forestier pe valea Berii mai scoatem ceva de pe noi :-)
Album is empty
Say something
Say something